Mai ales dacă ești antreprenor sunt șanse reale ca cel puțin o dată să interacționezi cu o agenție de creație.

Pentru o comunicare eficientă, considerăm utilă cunoașterea câtorva termeni din domeniul în care activăm.

În zilele noastre, există două mari sisteme/modele/spații de culoare și anume RGB și CMYK. Astăzi, vă vom explica ce înseamnă RGB, CMYK și în ce circumstanțe se folosesc acestea.

În limbaj non-tehnic, atât RGB, cât și CMYK reprezintă moduri de a amesteca culorile. Pe scurt, modul de culoare RGB este folosit în spațiul digital, în timp ce CMYK-ul este folosit pentru tot ce înseamnă material printat.

 

Ce este RGB-ul?

 

RGB-ul este un sistem de culoare aditiv alcătuit din Roșu – Red, Verde – Green și Albastru – Blue. Sunt aceleași culori pe care le vedem pe orice ecran, indiferent că este un monitor, un telefon sau un televizor.

Sistemul de culoare aditiv se referă la faptul că cele 3 culori principale pot fi amestecate pentru a obține un spectru mai larg de culori. Totuși, amestecarea acestora în absența luminii ar fi în zadar, deoarece rezultatul ar fi negru complet. Astfel, totul depinde de intensitatea luminii cu ajutorul căreia iau naștere numeroase nuanțe de culoare.

Pentru a înțelege mai bine explicațiile teoretice de mai sus, o să vă dau un exemplu practic:

Ecranele laptopurilor/telefoanelor noastre sunt alcătuite din milioane de pixeli. La rândul lui, fiecare pixel este alcătuit din alți trei sub-pixeli: unul roșu, unul verde și unul albastru. Fiecare sub-pixel are o valoare între 0 și 255, asta însemnând că în modul de culoare RGB, există peste 16 milioane de culori.

De exmplu, valoarea RGB pentru culoarea mov este – R: 153; G: 51; B: 255, cea pentru negru complet este – R: 0; G: 0; B:0, iar cea pentru alb absolut este R: 255; G: 255; B:255.

 

Dacă proiectele tale se referă la web-design, aplicații web, branding online, social media și orice fel de conținut digital, atunci vei folosi RGB. Ca și formate de fișier, cele mai utilizate sunt JPEG, PNG, PSD și GIF.

 

Ce este CMYK-ul?

 

CMYK-ul este un sistem de culoare substractiv alcătuit din Cyan (nuanță obținută amestecând albastrul cu verdele), Magenta (nuanță obținută amestecând roșul cu albastrul), Galben – Yellow și Key – Negru. Spațiul de culoare CMYK este folosit la proiectele care urmează să fie printate și nu folosite în mediul digital.

Sistemul de culoare substractiv se referă la faptul că toate culorile acestui sistem încep de la alb absolut, iar fiecare strat de cerneala adăugat reduce strălucirea albului până se obține culoarea dorită. Un exemplu și mai ușor de înțeles este că în modul CMYK cu cât adaugi mai multă culoare cu atât rezultatul vă avea o nuanță mai închisă, în timp ce la RGB se întâmplă fenomenul opus, cu cât adaugi mai mult, cu atât rezultatul final vă fi mai deschis. Interesant de menționat este faptul că negrul este folosit deoarece nu se poate obține combinând primele trei culori (CMY).

Similar cu RGB-ul, pentru a obține alte culori, fiecare dintre cele patru culori primește o valoare, de data aceasta procentuală. Astfel, pentru mov valorile vor arata așa – C: 29%;  M: 52%; Y: 0%; K: 34%, pentru negru – C: 0%; M: 0%; Y: 0%; K: 0%, iar pentru alb absolut –  C: 100%; M: 100%; Y: 100%; K: 100%. Contrar așteptărilor, negrul absolut, adică cel care absoarbe cea mai multă lumină nu este cel cu valorile minime, ci arată așa: C: 75%;  M: 68%; Y: 67%; K: 90%. Totuși, această variantă este foarte rar folosită, necesitând o cantitate mare de cerneală care poate să dăuneze materialului pe care se printează, cât și calității textului printat.

 

Daca proiectele tale se referă la branding (cărți de vizita, stickere, etc.), reclame (flyere, postere, inscripționări auto, broșuri, panouri publicitare) și orice fel de material publicitar printat, atunci vei folosi CMYK. Ca și formate de fișier, cele mai utilizate sunt PDF, AI și EPS.

 

În concluzie, nu uita să-ți convertești fișierele de print în CMYK.